El doarme liniștit. Eu privesc tavanul și număr secundele.
30 cm între noi. Dar distanța e mai mare decât între continente.
Dimineața, micul dejun în tăcere. „Ce ai visat?” „Nu-mi amintesc.”
Minciuni mici care ne țin în siguranță. În singurătate.
Cea mai dureroasă singurătate este cea pe care o trăiești lângă cineva. Să ai mâna pe care să o ții, dar să simți că ești singur. Să ai o inimă care bate lângă tine, dar să nu o auzi.
Am realizat că am construit o cușcă de aur. Frumoasă la exterior. Goală la interior. Unde zâmbim pentru oaspeți și plângem în baie.
Am început să țin un jurnal. Scriu ce nu îndrăznesc să spun:
– Am mers la restaurant. Am vorbit despre vreme
– Am râs la glumele chelnerului. Ne-am sărutat pe obraz
– Acasă, am plâns în duș. El se uita la fotbal
🛌 Intrare #127: Boala
– Am avut febră 39. El mi-a adus ceai
– A stat 5 minute, apoi s-a dus la muncă
– Am simțit că aș fi putut muri acolo, singură
Cea mai tăcută disperare: că îl iubesc încă. Dar iubirea noastră a devenit o fantomă. Ne strângem străini în brațe. Ne sărutăm buze reci.
Acum, când văd cupluri care se ceartă, le invidiez. Măcar ei simt ceva. Măcar ei se bat pentru ceva. Noi doar supraviețuim.
Dacă și tu trăiești această singurătate… Știi că cel mai dureros lucru nu e să fii singur. E să ai pe cineva lângă tine și, totuși, să fii singur.
Și uneori, când el doarme, îi șoptesc „te iubesc”. Doar ca să aud cum sună. Doar ca să-mi amintesc că, odată, am știut ce înseamnă.