Apoi a devenit necesitate. „Doar să mă relaxez.”
Apoi a devenit viața însăși. „Doar să supraviețuiesc.”
Acum stau în baie la 3 dimineața, tremurând, ascunzând sticla de soție, mințind doctorului, urându-mă pentru fiecare înghițitură pe care o iubesc.
Cea mai periculoasă dependență este cea pe care o ascunzi cu succes. Să funcționezi perfect în timp ce te prăbușești. Să ai totul în timp ce pierzi totul. Să fii respectat în timp ce te disprețuiești.
Am realizat că alcoolul nu mă relaxează. Mă amăgește. Îmi fură durerea pentru o oră, apoi mi-o returnează împătrită. Îmi vinde iluzia că totul e bine, apoi mă trezește în iadul pe care l-am creat.
Am început să țin un jurnal al minciunilor:
– Aveam mirosul în haine
– Tremuram ca varga
– Îmi pierdeam firea pentru orice
– Dar „era doar un pahar”
🍷 Minciuna #128: „Pot să mă opresc când vreau”
– Încercam să nu beau o săptămână
– După 3 zile tremuram atât de rău încât nu puteam ține paharul
– Mă uram pentru slăbiciunea mea
Cel mai singur lucru: că sunt înconjurat de oameni care mă iubesc, dar nu pot să le spun adevărul. Le las impresia că sunt puternic, când de fapt mă sparg în bucăți.
Acum, când văd oameni care glumesc despre „țuica de dimineață”, îmi vine să plâng. Știu că în spatele glumei se ascunde o durere pe care nimeni nu o vede.
Dacă și tu porți această povară… Știi că nu ești slab. Ești bolnav. Știi că dependența nu e o alegere, ci o închisoare. Și știi că poți scăpa. Că există ieșire.
Și uneori, când simt că nu mai pot, mă țin de viață pentru zilele când o să fiu liber. Pentru diminețile când mă voi trezi fără rușine. Pentru nopțile când voi dormi liniștit.