Dar, în fiecare dimineață când intru în clădire, mă aștept să mă prindă. Să strige „IMPOSTOR!”. Să-mi spună că am păcălit pe toată lumea. Că nu sunt suficient de bun, de inteligent, de capabil.
Cel mai mare succes poate să se simtă ca cea mai mare fraudă. Să ai totul, dar să te simți gol. Să fii admirat, dar să te disprețuiești. Să fii puternic în fața altora, dar fragil în fața ta.
Am realizat că sindromul impostorului nu e umilință. E o teamă. Teamă că vei fi descoperit. Teamă că vei dezamăgi. Teamă că nu ești cine cred ceilalți că ești.
Am început să notez fricile mele:
– Că nu știu tot ce cred ei că știu
– Că am noroc, nu talent
– Că am păcălit sistemul
🎭 Frica #27: „O să cad”
– Că succesul meu e un castel de nisip
– Că o să vină valul și o să dărâme tot
– Că o să rămân cu nimic
Cel mai singur lucru: că nu pot să împărtășesc cu nimeni această frică. Că dacă le-aș spune colegilor „mă tem că nu sunt suficient de bun”, ar confirma exact ceea ce cred eu în secret.
Acum, când văd oameni de succes, mă întreb dacă și ei poartă aceeași frică. Dacă și ei se trezesc noaptea sperând să nu fie descoperiți.
Dacă și tu porți această frică… Știi că nu ești singur. Știi că succesul tău nu e o fraudă. Știi că ești acolo pentru că meriți.
Și uneori, când primesc un compliment, încă mă simt ca un copil care a furat bomboane. Încă aștept să fiu pedepsit pentru fericirea mea, pentru succesul meu, pentru viața mea.